Din gandurile unui visator…

La inceput iubirea ti se pare cel mai minunat sentiment, simti ca plutesti, ca ai aripi, ca poti crede in orice si ca poti face orice, atata timp cat alaturi de tine este persoana pe care o iubesti. Totul incepe ca o poveste personala si unica, diferita de la relatie la relatia, aparte de lume.

Asa era si pentru ei, un el si o ea, care formau un cuplu superb, atat la interior cat si la exterior. De cei din afara erau invidiati pentru ca aveau una din cele mai sincere prietenii, una din cele mai calde iubiri si una din cele mai minunate vieti. Erau eu doi, care se iubeau, care se acceptau indiferent de circumstante, care se ajutau si care se sprijineau neconditionat. Ea era pentru el stalpul cu realitatea, el era pentru ea curcubeul de fericire.

Sa le pot descrie iubirea in cuvinte simple ar insemna deja sa le gijnesc relatia si sa spun ca a fost una de suprafata. Nu, nu a fost asa. Lumea spune ca unele contraste sunt mai bune pentru ca se atrag. Asa se intampla si aici. Ea era mica de inaltime, el mai inalt, ea blonda, el brunet. Ea iubea marea, el muntele, ea iubea sorele, el iubea vantul. Soaptele erau de la mare la munte, de la cer la pamant, care strigau ca un singur curcubeu de fericire trebuie sa le aduca viata la picioare.

Este vorba despre o frumoasa poveste de iubire, care a durat si a durat, pana cand conexiunea cu Occidentul a facut ca mintea lui sa ii fie sucita si intoarsa, sa ii fie vrajita de o vrajitoare intunecata in nergru. El a ajuns sa o faca pe ea sa sufere, el si-a continuat viata, dar nu in aceeasi masura in care a invatat. Iubirea pentru viata nu mai are acceasi importanta…. Oare ea, isi va regasi sensul vietii?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *